Trei penalty-uri în derby-ul Craiovei, FC U 1948 – CS Universitatea, și puțin fotbal! Meciul a fost la un pas să fie întrerupt de arbitrul Istvan Kovacs în partea secundă

Publicat: 08/08/2022, 00:17
Actualizat: 08/08/2022, 00:35

Universitatea Craiova a învins-o pe FC U 1948 Craiova cu scorul de 2-1 (2-0), duminică seara, într-un meci considerat în deplasare, în etapa a patra a Superligii de fotbal.

Echipa antrenată de Laszlo Balint a obţinut astfel prima sa victorie din acest campionat.

Toate golurile au fost marcate din penalty-uri. Pentru învingători au înscris Andrei Ivan (41), după ce Benjamin van Durmen l-a faultat pe Jovan Markovic, şi Sergiu Hanca (45+3 – penalty), în urma unui henţ comis de Yassine Bahassa. Ambele lovituri de pedeapsă au fost dictate în urma unor verificări ale arbitrajului video. Pentru Hanca a fost primul gol înscris în tricoul Universităţii.

FC U a punctat prin italianul Andrea Compagno (70), după ce tot el a fost faultat de Paul Papp.

În min. 48, jocul a fost întrerupt din cauza unor torţe aruncate de suporteri pe teren.

Am jucat mai bine tot meciul împotriva unei echipe care a terminat pe locul 3 anul trecut. Cât despre golurile primite, eu cred că domnul Kovacs a acordat un penalti eronat (Marius Croitoru)

Cum au arătat cele două distribuții oltene?

FCU Craiova: R. Popa – R. Negru, Duarte, Paramatti (R. Grigore 83’), Huyghebaert – Asamoah, V. Achim (C. Bălan 83’) – Baeten (Chiţu 78’), Yassine Bahassa (Iancu 57’), Van Durmen (Marquet 78’) – Compagno. Antrenor: Marius Croitoru

CS Universitatea Craiova: Lazar – Martic (Căpăţână 59’), Papp, Da Silva, N. Bancu – Mateiu, Al. Creţu (Screciu 65’) – Hanca (Vlădiu 74’), Baiaram, A. Ivan (Roguljic 46’) – Markovic (Koljic 65’). Antrenor: Laszlo Balint

Cartonaşe galbene: Paramatti 40, Duarte 45+1, Yassine Bahassa 45+2 / Hanca 58, Al. Creţu 61, Roguljic 69, Papp 70, Baiaram 75, Căpăţână 87, Lazar 90+4

CFR Cluj, victorie cu scandal la Ploiești! Campioana din Gruia s-a chinuit pe final

CFR Cluj a învins duminică formaţia Chindia Târgovişte, scor 2-0, într-un meci contând pentru etapa a patra a Superligii. Clujenii au încheiat partida în nouă jucători, iar Dan Petrescu a fost şi el eliminat

În meciul de la Ploieşti, clujenii au deschis scorul în minutul 27, la un corner al lui Petrila, recentrare cu capul Hoban şi Muhar a înscris. În minutul 45, Yeboah a mărit avantajul oaspeţilor dintr-o foarfecă.

Sepsi Sf. Gheorghe, doar egal acasă

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat al egalitate cu UTA Arad, 0-0, duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a patra a Superligii de fotbal.

Ambele echipe şi-au creat ocazii de gol, însă niciuna nu a reuşit să marcheze. UTA a jucat din minutul 79 în inferioritate numerică, Mihai Dobrescu fiind eliminat pentru al doilea cartonaş galben.

UTA a obţinut primul său punct în deplasare în acest sezon.

Sursă foto: ProSport

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană
×